Tabere ski copii

Tabere ski copii

Deschide Calendar ture pentru următoarele perioade de tabără şi detalii!

Organizăm tabere de schi şi snowboard din 2003, pentru şcolari mici şi preşcolari, începători, intermediari sau avansaţi.

Nu uitaţi, suntem în egală măsură instructori pe pârtie şi cadre didactice cu experienţă în afara acesteia, aşa încât cu noi copiii sunt cel puţin la fel de bine protejaţi şi educaţi ca şi în mediul şcolar de acasă.

Limbajul şi comportamentul adulţilor sunt adecvate vârstei copiilor din seria de tabără respectivă iar ca activităţi de seară...ei bine, le-am păstrat doar pe cele care au avut succes nebun: vânătoarea de comori în versuri, face painting, serile de cabană, carnavalul pe schiuri, pijama party, omul de zăpadă misterios sau poveştile în jurul lanternei aprinse, înveliţi în pături.

Cursul de schi sau snowboard durează cel puţin patru ore pe zi, cu pauză de prânz şi pe grupe valorice. În fiecare tabără avem cel puţin două grupe diferite, deci micul schior va primi toată atenţia care i se cuvine, începând de la nivelul său tehnic de acum.

Toate mesele şi cazarea au loc în locaţii pe care le cunoaştem demult şi nu comportă riscuri.

Contactaţi-ne oricând pentru detalii suplimentare!